marți, 31 decembrie 2013

zvâcneşte timpul


(gând de zi 31)


zvâcneşte timpul în grota necunoaşterii
izbucneşte lumina în plin de gânduri tulburător de frumoase
ilizibile cuvintele se aştern pe mantia sărbătorilor
colbul drumului îşi ascunde grăunţele de nisip în poala hotarului 
frontierele sunt deschise în inimile oamenilor
de unde atâta rostire când tăcerea-fluid al bucuriei
răspândeşte boabe de grâu în inima pământului
şi ascultarea devine pas din pas în darul sfânt al omului

câte umbre îşi mai târăsc tâmplele
să reinventeze durerea în formele copacilor
când ei cântă neîntrerupt
sub poalele zăpezilor nenăscute

dorul ascultă şi el Glasul Domnului
într-o lacrimă de scoică nedescoperită
dincolo de hotar cuibul valorilor începe cântecul inimii
mintea adoarme pe o frunză de castan
în amintirea unei primăveri promise demult din vremea lui Ler

când omul îşi desfăta umbrele cu bucurie
şi esenţa de nard a focului
în reflexele trupului violet al înălţării întru spirit blând

zvâcneşte timpul în grota necunoaşterii
promisiune într-un singur cuvânt
mereu rostit fără cunoaştere
fără a-l trăi neîntrerupt
în inima poeziei

31 decembrie 2013


















tăcând



(gând de zi 31)


îngemănarea timpului cu o cruce de gânduri este omul
ridicat pe altarul păsărilor cu zborul fragmentat
între răsărit şi apus nord sudul cuvintelor îmbălsămate
rugul din ruga cocorilor
îngenunchiat poem la răscruce de vânturi
cu o simplă ridicătură a simţurilor
coroiată formă a întâmpinării cuvântului
când adevărul pledează precum pocalul viu
în faţa cinei de taină a libertăţii rostirii

unde mai suntem cine mai suntem
când între noi graficele iau amploare surprind neterminate
construcţiile celor ce ura le este hrană
celor ce viaţa le este strigare în vânt

unde mai mergem cu sângele să-l împrospătăm
când în noi românescul lasă frumuseţea împodobirii bradului
la fine de an început de strigare adâncă a clopotelor
şi a foşnetului lemnului din trup de toacă

şi bate şi bate toaca încercările
până la cer şi înapoi de infinite ori

până când până când cerule
ne mai întâmpini cu tava plină de iertare

pe ce planetă să ne întoarcem acum
când toate sunt cu felinarele de la porţi stinse
şi când unica poartă luminată e a Ta Doamne

cerule cer deschide-ţi tâmplele
să prindem gândurile curate

fiecare va sta pe o creangă de aur cu globul mărunt în inimă
aşteptând ascultând tăcând
tăcând tăcând...

31 decembrie 2013

imagine: Marin Gherasim, "Memoria absidei albastre"

notă: Absida: " În arhitectura creștină, este o nișă boltită, semicirculară, pătrată sau poligonală, așezată în prelungirea navei mediane, opusă intrării și rezervată altarului."























Mflex - The Light / Nu italo disco

unde anul scade



(gând de noapte 30)

1.
între două cuvinte alerg 
cu palmele căuş la urechi
ascult lacrima mării 
cum întinde scutecele cerului 
pe fiecare val

cârligul Domnului
ridică soarele mai sus mai sus mai sus
până la deschiderea corolelor azurii
ale zorilor gândului curat

pocnetul unei singure palme
nicicând nu împlineşte răsăritul
două ridică triunghiul în dreptul ochilor
împrăştie ceaţa din pânzele albe
ale sufletului călător

2.
adună-mi Doamne irişii
în ţărâna din palmele Tale
şi spune-mi te rog
de câte ori lacrima cerului
va mai împleti poveştile durerii
în inima mea
sau poate-mi vei şopti
în prima unduire a valului
de câte ori pescăruşul şi-a deschis aripile
pentru a săruta marea
într-o clipă de relaxare a furtunilor
în legănarea legănării timpului universal

şi Doamne spune-mi te rog
unde anul scade creşte altă sămânţă
din care iarba Ta rămâne crudă
pe întinsul câmpului de maci
până când noul an ridică
prima talpă micuţă
deasupra rugilor omului
într-un prim pas spre lumină

30 decembrie 2013










cânt încet



(gând de dimineaţă 31)


mă tem să cânt prea tare
se scutură zăpezile gândului
deasupra timpului răsucit pe ramurile copacilor
cineva spune că înveţi iubirea simplu
când îmbrăţişezi repetat un copac
eu spun că e simplu să plimbi degetele 
pe inelul central al unui mesteacăn
atunci când visul se întrerupe

ceva undeva cândva va reînmuguri în seva cuvântului tău
se vor readuna păsările
o cruce două nouă cruci vor lăsa arderile să redevină înfloriri

mă tem să cânt prea tare
în centrul furtunilor un pitic cu ochii de culoarea strugurelui
ridică metaforele până la corolele florilor de iasomie
şopteşte umbrelor povestea inimilor gemene
apoi bate cu talpa mingea albastră a cuvintelor
poezia îşi ridică umbra până la înălţimea unui om
şi lasă braţele să împletească dintr-o culoare coroana de vise 

copilul râde şi-apoi plânge încetişor
păstrează globul poveştilor pe inima vântului
până când dăruirea redevine gest fără hotare

cânt nu prea tare
mi-ai spus să cânt în inima Ta 
acolo nimeni nu tulbură pe nimeni
doar creşte încet cu buzele tremurânde şoptind Numele Tău

năucită de viaţă ridic uşa coliviei dintre spini de timp
cânt ascult Glasul Tău şi-mi aştern fruntea pe gratia noului an
în linişte Paşii Tăi o îndreaptă
devine drum fără colb din argintul Cântecului Tău

31 decembrie 2013






















sâmbătă, 28 decembrie 2013

Medwyn Goodall & Scott Jasper - Love set me free

fuga



(gând de zi 28)


glaciare saluturi oase aruncate când şi când 
reverberaţii ale prieteniei şi iubirii se întâmplă să fie reale
într-o copcă lipsită de lichidul vieţii

peştii sar pe margini
o focă înghite o piatră apoi râde molipsitor
câinii aleargă după sania umbrelor
săbii de copaci aruncă zăpezile învechite
şi ziua străluceşte într-o înserare a saluturilor glaciare
la revedere om la revedere pom
la revedere gând bine ai venit lovitură de graţie
în fruntea grămezii de oase care sunt
o cruce din pământul îndelung răbdător

minte minte-mă că sunt fericită
şi adu-mi un ceai din florile crestelor

lasă talpa Maicii Domnului deasupra mea suflete
după ruga dintâi şi ultima răsuflare a copiilor mei

glaciare saluturi se împart înainte şi după Crăciun
cineva îmi spunea într-o poveste să învăţ uitarea
n-am uitat nu uit
nu adun
împart despart lumile
aici eu acolo tu acolo voi
bun. acum mă întorc la locul meu voi la locurile voastre

poarta se închide se întredeschide

o clipă pământ să-mi mângâi rănile
puţin alint puţină bătaie surdă în ferestrele caselor părăsite
fuga din plastic

ridic zmeul valorilor în plin ger
munte primeşte-mă întreagă

28 decembrie 2013






















rădăcina vie din asfalt



(gând de zi 28)


ce este iubirea ne întrebăm toţi
undeva sub o căciulă de zăpadă iarba râde fire noi cresc
asfaltul în cruce pune stăpânire pe călători
talpa calcă aparent mai drept aparent mai sigur
osul îşi lasă în articulaţie lenea articulaţiile fisurile şi le numără atent
împart despart universuri
şi într-o clipă de neatenţie a logicii călcatului apăsat
o rădăcină se înalţă prinde bobocului culoarea prinde soarelui privirea
şi înfloreşte larg sub privirile uimite ale unei benzi de circulaţie interzisă de uman

ce este iubirea ne întrebăm toţi
tăcerea se aşterne într-un concert în care copilul cu ochi de vânt 

surâde bunicii mamei soarelui cu un glob albastru 
în pumnul aproape strâns într-o fracţiune de infinit nedefinit nicicând de maturi 
definit de jocul rotund şi clar al copilului cu părul din aurul cuvântului Iubire

gloria rădăcinii într-o cruce de asfalt fără drum
ar fi un răspuns fără sfârşit în teoria încâlcitelor trăiri nemărturisite

28 decembrie 2013

































talpa Domnului calcă atent



(gând de zi 28)

în mine talpa Domnului calcă atent.
măsoară timpul şi glasul cu care îmi cern zilnic gesturile.
singură pe o creangă de brad număr solzii unui con rămas răscolit de furtunile unui interior fără limite.
mă sperii singură de mulţimile de forme pe care le ridică în slăvi cuvintele rostirile şi bătaia ceasului încetează.
sau nu încetează.
simplă cântare într-un echilibru fragil încropeşte Domnul când talpa Lui calcă atent rostogolirile de vise neîmplinite.
călcâiul Domnului apasă tobele inimii şi cântecul primeşte alte şi alte note
într-o sinusoidă mă ascund încerc să o  aleg pe cea care saltă deasupra orizontalei.
uneori mă trezesc pe verticală într-o formă complexă de sărut.
îndrăgostiţii numără stelele.
îndrăgostiţii sunt gândurile paşilor mei împletiţi într-unul singur.
se redeschide accesul pe verticală văd câmpul metaforelor curat iarba necălcată a umbrelor.
iau cuţitul vânătorilor de adevăr despic lumânarea arzândă
apoi las să lunece zborul albinelor printre fagurii invizibili în care rând pe rând îmi aştern esenţele din fiecare fragment de timp în care sunt.
stric geometriile fagurelui într-o pornire suicidală apoi întorc timpul ca pe o mănuşă magică.
râd o clipă de pălăria răsturnatăsub tălpile Domnului.
mă regăsesc pe laviţa mierii.
un bondar primeşte învelirea până la ieşirea din stup printr-o cale anume aleasă a furilor liniştii.

în mine talpa Domnului calcă atent.
fragilă alcătuire într-un dans al cunoaşterii pentru orbul care-mi sunt acum.

28 decembrie 2013







vineri, 27 decembrie 2013

pasăre scară



(gând de seară 27)


senini sihaştrii împart bucuria 
cuvântul Domnului sparge piatra în cruce
şi curge curge şiragul de cremeni 
adormiţii sunt albi adormiţii-mi sunt semeni
cu gânduri departe rupte din soare
şopteşte cerul: alege-o culoare
aleg marea şi cerul şi globul curat
în care Pruncul rostirii păstrează glasul lui dat
de Maica lui Sfântă în ceas luminat
simbolul vieţii crucea dimineţii
roua cântării pasul ierbii prin timp
zeii râd zeii mor infinitul nu-i timp
e scăparea în glob a scutecului firii
reîntoarce-te dară în sămânţa amară
îndulceşte-i chemarea cu irişii vii
cu irisul gândului în ploi mii şi mii
ochii tăi de aur în argint au pistil
întunericul cerului mojarul subtil
acolo umbrele încolţesc şi dispar
pasul tău devine mai rar tot mai rar
alertă-i risipirea adună-te dară
iarba e dulce
nu-i amară e rară
şi-n fiece fir numără-ţi anii
infinitul nu-i timp e pasăre scară
aripile-i fine rostogolesc printre creste
întreaga iubire întreaga poveste

27 decembrie 2013



la răspântia anului



(gând de seară 27)


în globul de la răspântia anului
cu tine simt văd aud zaua infernului cum îşi remodelează forma în infinite cioburi de metal rar
nu spun infernul în care imaginaţia omului aruncă odată cu frica pumni de seminţe ale lenei
spun infernul sufletului încătuşat între ceea ce Domnul i-a dăruit a fi casă
şi bucuria gândului alb al fiinţei cu care întruparea îi devine posibilă
şi dintre toate răscrucile el alege explozia zalei de fier în cupa bucuriei zborului
la finele anului sufletul cântă renaşterea anul vechi îşi dezbracă zalele materiale şi trup vechi în trup nou saltă pragul anotimpurilor înnoindu-le zestrea cu lumina unui nou şi infinit răsărit
văd albiile timpului cum îşi reîncarcă valurile cu vigoarea zilelor şi nopţilor 
cum amurgul uită durerile gândului şi
 mai văd cum 
în cimitirul în care două cruci îşi sărută frunţile înainte de viaţă
ele lasă pe fruntea mea creanga de brad cu un singur con aproape alb de tainele zăpezilor anului nou

tânăr ca o creastă de munte înzăpezit copilul an începe primul pas într-o uriaşă rugăciune a fulgerelor ploilor furtunilor care acum îşi răsucesc degetele în miezul fierbinte al copacilor
pentru că furtunile din inelele copacilor se nasc de câte ori mâna fiinţei umane le frânge ramurile înflorite abia înmugurite sau goale-pline de zăpada mieilor 

în globul de la răspântia anului 
cu tine simt văd aud zaua infernului fiinţei cum îşi rupe veşmintele întunericului bucuros să redevină grădină a Domnului în care gândul înfloreşte necontenit în palma plină de bobocii iubirii Sale

27 decembrie 2013























într-o rână



(gând de seară 27)

fiecare se va privi pe sine 
în ziua a şaptea din săptămâna a şaptea 
la jumătatea avalanşei de veşminte inutile
prin perdeaua deasă de puncte linii indicaţii şi contraindicaţii
se vor ridica esenţele timpului 
într-un simplu ceai de rozmarin
într-o după amiază oarecare într-un final de an oarecare 
timpul nu mai are limite limitări 
frazeologii au rămas de multă vreme în peşteri
numără pietrele de moară 
pe care poeţii şi le leagă de gât 
înainte să-şi înece miezul poeziilor în lacul adânc al facerii de bine

între timp
fiecare se priveşte pe sine cu coada ochiului bine rimelat 
cu colţul gurii bine rujat şopteşte cine mai ştie ce

sărbătorim oameni buni sărbătorim

nimicul într-un vârf de pom din sticle goale sau pline 
din conserve de toate felurile şi graţiile
de la prietenie iubire la aer de sinceritate aer de salut 
aer de zâmbet şi la final într-un mod obligatoriu serios murim trăind murim
într-un aer de zbor aproape plin...puţintel într-o rână

fiecare se va privi pe sine într-un brad de Crăciun 
din piesele de puzzle ale propriului suflet
prins în tăişul ascuţitorii de timp 
musai creionul va avea vopseaua de pe obrazul gândului verde
designul se cere a fi perfect în ton cu artificiile de calcul ale umanului
natura? ce va spune natura? 
o ascultăm extrem de atent la final de sărbători
când interiorul va expulza iar şi iar privirea de sine 
pentru vina de a fi indiscretă

27 decembrie 2013







joi, 26 decembrie 2013

Karunesh - SAPPHIRE

copiii Domnului privesc



(gând de noapte 25)

copiii Domnului privesc
de sus din cer de sus din cer
pasul cuvântului lui Ler

se duce totul în pământ 
apoi se-nalţă-n cer curând
e vis e joc e plâns e râs
e totul nins din cer prelins

pe-acoperişuri cenuşii
de gânduri albe mii şi mii

aici pământul nu-i rotund
e un oval prea tremurând
luna şi soarele- alergând
rotindu-şi trupul murg cerând
cerşind mereu fir de-adevăr
e prea curând mult prea curând

răspuns în răsărit de Glas
răsună-n creste-ncorn rămas
în vârf de brad mândru înalt
mai e un ceas mai e un pas

din tot ce-a fost a mai rămas
o clipă vie de pripas
cu hamul lung spre noul an
noi risipim mereu în van
iubirea Domnului e Dar
noi suntem ceas de ceas arzând
o alergare iar un prag
şi-apoi un ultim 'naltul pas

copiii Domnului privesc
de sus din cer împart ceresc
povestea unui pas pribeag
din prag în prag
din vis un steag
lasă-n senin albului alb
locul dintâi deschis spre larg

25 decembrie 2013






dus la Domnul sus



(gând de noapte 25)

şi te iubesc neîncetat 
în frângerea care-şi adună 
din picătură-n picătură 
de ceară lumânarea toată

şi-n fiecare zi îţi strâng 
sobor de păsări la picioare
să-ţi cânte pasul care doare 
în universul redeschis

acum eu fug de un abis
în care lunec uneori
de câte ori mă-ntrebi şi tac 
de-atâtea ori în tâmple trag 
cu vârful degetului las 
firimitura pe pervaz

şi ele vin şi nu e chin 
e dor şi dor şi doru-i dor
de fiul mir departe-n fir 
argintul mi l-a descântat

şi te iubesc neîncetat 
fiu rod rotund prelung 
eşti măr şi con din măr şi brad
rotundă formă dulce creastă 
a sufletului ne-mpăcat

tu eşti Andrei şi Cristian 
şi Teodor şi pui Ioan 
copii din darul neîntors 
plecat din umbre-n cerul tors
într-o poveste cu alin 
în care Ler e visul plin
de-mbrăţişări şi ochi deschişi

prin lumânări primesc nestinşi 
eu oarbă încă pe pământ
iubire-n glob iubire cresc
sub geamăna-ncolţire vie
mi-e dor să-mi fiţi 
mi-e dor să-mi fie 
iubire-n tot ce sunt acum
prezent de foc prezent din fum

cenuşa magului prea bucuros 
firul e-aici rămas netors

privesc în glob privesc pe geam 
gutuia înălţării-n ram
ramul de aur infinit
prin rugi sortit prin rugi clădit

şi te iubesc necontenit 
pe tine mugur re-nfrunzit
în primăvară iar vei fi 
verdele crud în plin sortit
soarelui blând lunii de-argint
în corn ne întâlnim zâmbind
tu aur din cuvânt rostit
eu un mojar cu gândul plin
tăcând iubire dor nespus
de fiul dus la Domnul sus

25 decembrie 2013








marți, 24 decembrie 2013

drum bun prietene


(gând de noapte 24)

urcă urcă prietene în carul de foc al începutului 
prietenia se naşte iubirea se naşte totul se naşte acum 
în fiecare zi creşte steaua răsăritului 
creşte umbra tăcerii 

uite pielea ta îşi deschide porii 
lumina încape în fiecare vers al rugăciunii pe care o rosteşti apăsat 
tălpile tale sărută iarba câmpului de dincolo de tunel
Doamne prietene cât de frumos eşti
cu răsăritul în sprâncene apusul pe tâmple îl apeşi cu gândul înserării
îi dărui aura ta înţelesul vieţii

Doamne se pierde flacăra se stinge în cutia aceea de lemn
stejarul cântă cântă cântă
începe frica să-şi arate colţii

prietene lasă răsăritul în sprâncene
felinar pentru inima răsucită între primul tău cuvânt
şi cel din urmă rostit pe banca aşteptărilor
îndelungă aşteptare a punctului
când zborul a uitat să-şi întregească aripa stângă
cea dreaptă aleargă încă prin logica unui bulgăre de pământ
strâns în pânzele uriaşe ale necunoaşterii

mai stai o clipă mai stai

urcă urcă prietene în sania Crăciunului
zeul zeilor te va apăra de ispita întoarcerii

Doamne ce distanţă ne desparte
metafora vieţii metafora copilăriei mingea albă
pe care unic punct albastru îşi aşeaptă alunecarea
cascada ne aşteaptă prietene

urcă urcă prietene în carul de foc al începutului primăverii
pe care darul Crăciunului ţi l-a aşternut sub picioare
frâiele din neaua abia căzută
galopul calului galopul gândurilor negândite
sunetul ierbii când ridică zăpada pitită pe vârfuri sub ea

urcă urcă prietene în carul Crăciunului
uită întoarcerea
înainte timp aşteaptă frumuseţea ta

Domnul cu tine Prietene