Miron Pompiliu (Moise Popoviciu) - Inedit



"s-a mai născut un ţărm"


Anne-Marie: vreau să fac un blog cu Miron Pompiliu
Eşti de acord...

YMP: Ştii că eu spun nu
doar după 888 de da.

Anne-Marie: ce adresă vrei să folosesc pentru tine.

YMP: în prelungirea plajei cu suflet
s-a mai născut un ţărm
şi-o cărare coborâtoare spre mare
s-a întâmplat să zic
aici voi ridica şi eu o casă
pe care să o administrez
cu scrieri inedite
în memoria lui Miron Pompiliu  http://mironpompiliu.blogspot.ro/

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~




* Între admiraţie şi hulă, cuvintele-şi pierd din curatul izvorului, încărcându-se de zgura arderilor luciferice.
* Învaţă să alegi din ceea ce eşti şi fii ceea ce ai ales.
* Învaţă să înveţi.
Învaţă priveşti în natura ta.
* Strălucririle violentează. Frumosul înnobilează.
Ioan Mircea Popovici, 14 mai 1996
-----------------------------------------------------




        "La o sută de ani de la moarte, Miron Pompiliu e cunoscut mai mult ca folclorist decât ca poet. Sintagma de „prieten al lui Eminescu” a umbrit apoi aproape definitiv creaţia sa poetică, destul de bine cotată în cadrul societăţii Junimea, unde era socotit printre talentele de frunte pe care le-a descoperit gruparea şi care s-a validat în cadrele ei. Ce ştim astăzi despre această creaţie? Nu prea multe, deoarece opera nu i s-a mai retipărit de atunci, rămânând îngropată în coloanele revistei Familia(unde a debutat), în paginile revistelor Traian şi Columna lui Traian, Federaţiunea, Concordia şi Albina, de unde este arareori scoasă la lumină şi adusă într-o discuţie contemporană. Se pare însă că fiecare poet are un moment al lui de glorie, un moment în care înseamnă ceva, în care poetul respectiv aduce ceva nou. Socot că acest moment al lui Miron Pompiliu în poezia românească nu e nici cel  al Familiei şi nici al Convorbirilor literare, ci al unei reviste total necunoscute biografilor săi şi chiar exegeţilor actuali. E vorba de prezenţa sa, imediat după trecerea în România, în vara-toamna anului 1868, cu şapte poezii originale în paginile Perseverenţei de la Bucureşti, condusă de Al. Candiano, viitorul general de la 1877 şi erou al revoluţiei de la Ploieşti. Cunoscut cu un an înainte la Budapesta, unde Al. Candiano a venit să sondeze opinia tineretului român universitar într-o misiune patronată de I.C.Brătianu, al cărui director de cabinet era, în legătura cu poziţia ardelenilor faţă de pactul dualist, M. Pompiliu îl va însoţi pe acesta în misiunea sa în Munţii Apuseni, iar apoi..."

continuare aici: http://mironpompiliu.blogspot.ro/



O placă aşezată în 1923 pe casa părinţilor săi, situată pe latura de răsărit a şoselei, aproape (spre centru) de drumul ce duce la biserică, vesteşte trecătorilor acest titlu de glorie al statului.
Începu şcoala primară devreme, la învăţătorul Şteiului, Teodor Petroi. La 1854, când tatăl său, ştiind, ca om cult, însemnătatea şcolilor şi a limbilor străine, îl dă la şcoala nemţească din Băiţa, el câştigase deja dragostea învăţătorului. Acesta-l pomeneşte înaintea fratelui mai mare în multele însemnări despre acest eveniment care-l va fi intrigat şi odată-l numeşte „iubitul”.
Răsfăţat de ai săi şi de săteni şi fermecat de frumuseţea locului, Miron Pompiliu a îndrăgit extraordinar de mult satul copilăriei sale. Amintirile despre el sunt alături de dragoste şi folklor materialul principal al operelor sale literare) care au apărut toate, afară de cărţi) în revistele FAMILIA, Oradea, 1866-97, şi CONVORBIRILE LIT:, Iaşi. Dragostea aceasta e potenţată de la 1868  de interdicţia de a-l revedea. După ce termină, adică în iunie 1866 „cum prima eminentia” liceul din Beiuş şi studiază timp de doi ani dreptul în Budapesta, ca să scape de serviciul militar unguresc, fu silit să treacă în 1868 în Principate şi să se stabilească în Iaşi ca profesor.
În 1885 dorul de ai săi îl sili să rişte arestarea trecând pe ascuns graniţa austro-ungară şi petrecând câteva zile de vară în Ştei. Convorbirile sale aici şi în jur şi maltratarea sa de pretorul din Vaşcău şi de jandarmi vor fi contribuit la apariţia curând după aceea în ţinutul Beiuş-Vaşcău, a unei proclamaţii către Români, pe care stăpânirea ungurească o găsi periculoasă şi iredentistă, daco-română. Legiunea de jandarmi din Oradea (Comandamnetul III), ordonă la 7 septembrie 1885... 

continuare aici: http://mironpompiliu.blogspot.ro/

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~


Un vis de iarnă, Conv, XV-7, 1881, p. 278-9.:

“Pe o vale printre sălcii cu crengile albii
Văz alergând în fugă mulţime de copii
Şi văz pe unul sprinten pe ghiaţă lunecând
Cu mâinile în şolduri, cu pletele în vânt,
Şi ninge, şi zăpada de vânt se prăvueşte
Dar cel copil pe ghiaţă s-avântî voiniceşte.
Apoi îl văz pe-o culme o sanie trăgând
Lumina bucuriei în ochii surâzând;
Se suie cu alţi patru în sania uşoară..."

continuare aici: http://mironpompiliu.blogspot.ro/2014/03/un-vis-de-iarna.html

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Cea mai completă descriere a văii în care e aşezat Şteiul a dat-o-n poezia:  

“Valea Binşului” (Familia, XXI-18, 1885, p. 105):

"La răsărit se-nalţă munţi
Cu vârfuri maiestoase
Iar spre apus frumoase culmi
Şi dealuri păduroase.

Ca mândră panoramă jos
Se-ntinde-o vale verde,
Creat-anume pe pământ
Privirea să desmerde.
………………………………"

continuare aici: http://mironpompiliu.blogspot.ro/2014/03/valea-binsului.html

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

"O voce" (Perseverenţa, an II, nr. 46/13 nov. 1868, p.3)

"Adeseori, când noaptea e tainică, profundă,
Când mii de flori brilante înviu cerescul plai,
Când doarme orice-aură, când tace orice undă,
Când visurile zboară cu sufletele-n rai;

Eu într-a mea veghere aud o armonie,
Un glas care isvoară din mistice dureri,
Duios, ca pe-o colină o cruce în pustie,
Amar ca şi simţirea la cel fără vederi;

Aşa se plânge sclavul în ocna fără soare,
Aşa suspină crinul de brumă înecat,
Aşa o filomelă în cruda-i închisoare..."

continuare aici: http://mironpompiliu.blogspot.ro/2014/03/o-voce.html

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~


bluethink68's  album on Photobucket



~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Pe noul ţărm găsiţi şi Ţărmul cu poveşti:


<< de aici
povestea-ncepe
cu o pagină de basm
"din cosiţă floarea-i cântă, nouă-mpărăţii ascultă"
cine este Năzdrăvana? Ghici de ştii
de nu
citeşte, bob cu bob
şi strop cu strop
până înţelegi cum este

"în bucurie, să fie!"  >> - YMP

http://mironpompiliu.blogspot.ro/p/povesti.html




~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~



http://mironpompiliu.blogspot.ro/2014/03/revedere.html

Revedere

Biserică iubită,
Câţi ani s-au strecurat!
De când n-am văzut turnu-ţi
Ş-al tău prag n-am călcat.

Acum că mă apropiu
Şi pragul tău ating,
Simţiri nepricepute
În pieptul meu se string.

Ah, iată cele strane!
Acolo eu cântam
Şi la sfârşitul slujbei
Cazania cetiam.

Şi iată şi prevazul
Încins cu busuioc
Sfânt chipul maicii sfinte
Cu fiu-I la un loc.

La cea icoană sfântă,
Ţin minte, maică-mea
Spre-adâncă-nchinăciune
De mână mă ducea.

Cu vechile podoabe
Păreţii stau şi-acum
Zăresc aceiaşi prapori
Ca sfinţi păliţi de fum,

Acelaşi e altarul
În toate-a sale părţi
Pe lada cea boită
Acelaşi teanc de cărţi.

Între fiori şi lacrămi
O carte frunzăresc
Şi-a mea scrisoare veche
Pe margini o găsesc…
…………………………….

Biserică iubită,
Locaş neîntinat,
Din ce erai odată
Nimic nu te-ai schimbat!

Şi-n ţintirim tot vechii
Cireşi îmbătrâniţi
Pe cari îi văd acuma
Cu albe flori gătiţi.

Aceeaşi toac’ atârnă
De creanga celui prun
Acelaşi rugi pe margini
Ograda încunun.

Ah numai înr-o parte
Văd al schimbării semn
Ţărână fără iarbă
Şi nouă cruci de lemn.

O cruce zugrăvită
Aproape de altar
Pe dânsa slove negre
Stau scrise cu amar…
În faţa crucii plecu-mi
Genunchii la pământ
Şi plâng, căci eu ştiu numai

Ce-ascunde-acest mormânt!


(Familia, XXI-35, Oradea, 1885, p.409)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu